четверг, 10 мая 2012 г.


                              Limba română sau moldovenească

    „Limba este cartea de noblețe a unui neam”  Vasile Alecsandri
Ceea ce  se întîmplă în jurul nostru și mă refer la acea luptă care se duce între limba moldovenească și  cea  română, nu este decît o nebunie. E un popor care are o limbă a sa, dar care încă nu o recunoaște, totodată renunțîndu-și  întregul neam și trecutul. Astăzi sunt foarte puțini dintre acei care înțeleg că a neglija limba română înseamnă a renunța din start la acea noblețe despre care vorbea V. Alecsandri.
               Totuși există limba română sau moldovenească?
Limba moldovenescă a existat şi există!                                                                                                             Limba moldoveneasca este limba de stat a Republicii Moldova, despre aceasta ne spune ferm Art.13 al Constituţiei RM din 29 iulie 1994.

Limba moldovenească este limba în care au vorbit strămoşii noştri pe parcursul întregii istorii a Moldovei, este limba principalelor creaţii din secolele trecute,cea care subliniază identitatea noastră de moldoveni, denumirea ţării noastre, istoria şi cultura noastră. ,,Suntem moldoveni, trăim pe pământ moldovenesc, vorbim moldoveneşte. Aşa a fost de secole, aşa trebuie să fie şi de acum încolo, dacă ne preţuim tradiţiile şi istoria", afirmă Igor Dodon.

În decursul întregii lor istorii, moldovenii au numit limba lor- moldovenească, iar pe sine – moldoveni. Mărturie stau numeroasele letopiseţe moldoveneşti şi actele cancelariei domneşti. Toată literatura „clasică” românească din secolul al XIX-lea este moldovenească, deoarece este scrisă de moldoveni în limba moldovenească (Costache Conachi, Gheorghe Asachi, Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Constantin Stamati-Ciurea, etc.). Limba literaturii moldoveneşti din secolul al XIX-lea a fost numită la Bucureşti românească, fiind completată, adesea nefondat, cu cuvinte străine.

Limba moldoveneasca este una dintre cele mai vechi limbi. Ea este singura din grupul său lingvistic, căreia i-au fost consacrate studii ştiinţifice.
Unica limbă a cărui vocabular este tîlcuit în alte limbi din secolul al XVII-lea: Dicţionarul grecesc-slavon-moldovenesc-latin de Nicolae Milescu-Spataru (1672), Vocabulario italiano-moldavo (1719) de Silvestro Amelio.
   Atîtea discuții se duc despre limba moldovenescă și limba română atît între politicieni cît și între cetățeni. Totuși nu trebuie să ignorăm relitatea ci să vedem cum stau lucrurile aici.

           A existat cîndava limba moldovenească?
  Sigur că nu.  Aceasta este o limbă pe care a încercat să o creeze autoritățile sovietice în anii 1924, cînd apare și RASSM.  Dar vedem că nu se reușește nimic. Limba moldovenească nu a existat și nici nu există.
 Da,  aici poate apărea întrebări de genul că există alfabetul chirilic.  Acesta este și el o metodă inventată de aceleași autorități sovietice care și-au dorit ca acea limbă pe care o vor inventa să se deosebească de limba română.
      
        Nu este corect să considerăm că trăim în Republica Moldova și respectiv limba trebuie să fie moldovenească.  Există America și Marea Britanie a căror limbă oficială este engleza. Însă ceea cese referă la unele diferențe între acestea este alt ceva. De să nu recunoaștem că este grai moldovenesc?

       Acesta la rîndul său este un dialect al limbii române. Care este vorbit în mare parte pe teritoriul Republicii Moldova. Însă la insistența mass-mediei și nu numai ușor-ușor se renunță la acesta. Azi majoritatea își dorește să vorbească corect și la modă, ceea ce înseamnă că vorbesc românește.
        Un alt argument îl constituie faptul că limba moldovenească nu are un cod în standardul internațional ISO 639.
         
       Atît în perioada cînd au învățat buneii și străbuneii noștri, atît și în prezent  se învață limba română. Totuși în anul 1938 s-au mai facut tentative de-a se schimba în limba moldoveneacsă, dar și de această dată nu fu cu succes. Și rezultatul e că părinții noștri întîlnesc dificultăți în scrierea corectă a cuvintelor, folosind concomitend litere din alfabetul chirilic și cel latin.
          Despre aceea că există o singură limbă română și un singur popor român a vorbit și marele lingvist E. Coșeriu „... Admiterea faptului că s-ar putea vorbi despre doua limbi - moldovenească și română - este o aberație și nu poate duce la altceva, decît niște disensiuni (lingvistice și politice) de care astăzi nimeni nu are nevoie, căci a promova sub orice formă o limba moldovenească este din punct de vedere lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o gravă fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate și o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de ginocid etnico-cultural" .

Deci marea majoritate care nu dorește să recunoască că se vorbește limba română, mai trăiesc în acea utopie creeată de către sovietici. Încearcă să înțelegi că a susține ideilor altora, nu înseamnă a fi de aceeași părere.

Комментариев нет:

Отправить комментарий